Fondat în 2004, programul de masterat profesional specializat în Sisteme informatice pentru managementul proceselor si resurselor economice răspunde nevoii actuale de formare a unor specialişti informatici familiarizati cu tehnologiile utilizate de marile companii.

Ca urmare a avansării rapide spre societatea infomaţională, multe din procesele economice trec printr-un rapid proces de informatizare existând la ora actuală un grad ridicat de informatizare a acestora, tendinţă care se va accentua foarte mult în viitorul apropiat prin investitii masive în clould computing, big data, social networks și cybersecurity.

Acest program de masterat din cadrul ASE Bucuresti se adresează în primul rând celor ce doresc să îşi însușească cele mai moderne tehnologii care stau la baza lumii informaţionale în context european şi global. Cursul este organizat după standarde europene durata fiind de 4 semestre.

În atingerea obiectivului urmărit se recurge la o abordare gradată şi echilibrată a problemelor teoretice şi practice, îmbinând în mod armonios aspectele teoretice cu cele practice. În acest sens programa este gândită astfel încât să asigure fundamentul teoretic pentru multitudinea problemelor de ordin practic. Ca proporţie, trei sferturi din materiile studiate sunt din zona informaticii, iar restul din domeniul economic şi social.

Avantajele programului de masterat sunt:

  • Oferirea unor cunoştinţe de înalt nivel international
  • Accentuarea aspectelor practice pe fundamentul unor baze teoretice solide
  • Dotare tehnică de ultimă ora. Implicarea unor persoane de înalta ţinută profesională şi intelectuală. In procesul de predare se folosesc tehnologii de la SAP, Oracle, Microsoft si alte companii
  • Materiale didactice de foarte bună calitate
  • Profesionalizarea cunoştintelor de limba engleză si germana.

Diplomele sunt recunoscute naţional prin Ministerul Educaţiei Naţionale.

Vizualizați planul de invățământ .